Răsfoiesc poezia

Prinsă printre foi
în această noapte
răsfoiesc poezia
numai gemetele tale
sporesc gândul
în această tăcere
ce trăiește înăuntru
frisoane neînfricate
ce curg ca picături
de albastru
boabe într-un deșert
ars de focurile
pe care le ardem
cu o pasiune caldă
explozii de frenezie
aruncându-ne ca magma
solificându-se în oceanul nostru.

© Lenuș Lungu

Am vrut

Am vrut să-mi sting lacrimile,
răspândind o pătură pe tristețea mea,
mi-am aprins steaua
cu lumina iertării
am crezut în speranța
că îmi va arăta orizontul nou
să mă agăț, nu am renunțat
încă mai cred în frumusețea inimilor
am găsit pajiști noi în deșerturi
unde am cultivat zâmbetul pe
care l-am primit
seninătatea din suflet
neîncetat și profund
acel ecou pe care-l
dau în inima mea
unde darul este viața
și iubirea ce nu mă părăsește.

(fragment file din suflet)

©Lenuș Lungu

Francesco Petrarca ( 1304-1374)

Poet și gânditor umanist italian. S-a născut în familia unui notar florentin. A studiat dreptul la Montpellier și și-a încheiat studiile la Bologna. A scris tratatul filozofic Despre disprețul față de lume, în care cânta dragostea față de femeie. Era fascinat de lumea antică, fapt care este evident în autobiografia sa, Scrisoare către urmași. De o însemnătate remarcabilă sunt versurile sale de dragoste, închinate iubitei sale Laura, pe care a cântat-o până la moarte. Lirica sa a avut o influență covârșitoare asupra evoluției întregii literaturi europene.
Scrieri: Un poem despre al doilea război punic, Africa, Canțonierul, cea mai renumită creație a sa, dedicată Laurei ( titlu italian, Rime in vita e morta di Madonna Laura), care conține sonete, canzonette, balade, madrigaluri; poemul Triumfuri.

* În treburile omenești nu există nimic desăvârșit și nu există muritor căruia, chiar și cel mai timid critic, să nu-i găsească un motiv pentru a-l terfeli.

* Totul devine mai greu, îndreptându-se spre final, cea mai funestă greșeală e ultima, și o singură oră funestă pronunță sentința pentru toți anii vieții.

* Cel mai bine e să scri așa cum albinele culeg mierea: nu lăsând florile neatinse, ci ducându-le în stup, unde din multe și diverse rezultă ceva unic, diferit și mai bun.

© Lenuș Lungu